PROIECTE eTWINNING

Proiectul “eTWINNING SPACE EXPLORERS” a fost implementat pe parcursul a șase luni, în perioada ianuarie-iunie 2018, de către o echipă motivată de parteneri din şapte ţări: Spania, Polonia, RomâniaGrecia, Bulgaria, Turcia și Italia.

Grupul țintă al acestui proiect a fost reprezentat de către elevi din ciclul primar și preșcolar din țările partenere, iar limba oficială de lucru a fost limba engleză. Tema proiectului a fost Universul, respectiv locul pe care îl ocupă omul în Univers. 

Cele 8 misiuni care au fost parcurse la intervale bine stabilite, au avut un caracter interdisciplinar și au stârnit entuziasmul elevilor implicați.

Ecourile pozitive ale derulării acestui proiect au fost resimițite atât în rândul cadrelor didactice implicate, al elevilor, cât și al părinților.

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cadrul Conferinței Naționale e-Twinning din 7-8 februarie 2018 de la București, proiectul a obținut Premiul I la categoria Matematică și Științe (profesori coordonatori Mateaș Alina Claudia, Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga”, Rodica Gavriș Pascu, Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu” și Anca Veronica Tăut, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu”, Zalău). Premiul a constat în echipamente tehnologice pentru școlile laureate.

Felicitări tuturor participanţilor !